sâmbătă, 30 iulie 2011

Beizadele si smecheri care terorizeaza Romania

Aproape în fiecare oraş din România există copii de bani gata care încalcă legile după bunul plac. Citiţi mai jos despre beizadelele României.

OPINIE O specie periculoasă: beizadeaua interlopă

1. Fiica primarului orașului Hațeg Nicolae Timiș și-a atras celebritatea în luna august a anului trecut, după ce a fost capturată de ofițerii de la Crimă Organizată, sub acuzația că face parte dintr-o rețea de traficanți de droguri. Oana Timiș are doar 21 de ani și a petrecut patru luni în arest.
Oana Timiș, fiică de primar condamnată pentru trafic de droguri
2. Patru foşti poliţişti constănţeni, care au slujit legea o viaţă întreagă, au păţit ruşinea de a-şi vedea numele târâte în scandaluri provocate de propriii copii, care au decis să treacă de cealaltă parte a legii.
Beizadelele constănţene, certate cu legea
3. Cel puţin patru cazuri în care fii sau fiice de primari ori copii de bani gata au intrat în atenţia legii au zguduit opinia publică din Timiş. Cel mai cunoscut este şi cel mai recent - scandalul provocat de fiii primarului din Deta a ajuns până la preşedintele Traian Băsescu.
Fii şi fiice de primari implicaţi în scandaluri violente şi sângeroase şi în trafic de droguri
Beizadea de primar, interlop cu sabie
4. Poliţistul brăilean Cristian Georgian Dobrilă a fost accidentat în timp ce urmărea maşina în care erau Natalia Mateuţ şi fiul multimilionarului în euro Ţânţaş.
Un poliţist a fost rănit grav în timp ce urmărea două beizadele pe drumul spre mare
5. Trei tineri din Târgu-Jiu au fost încătuşaţi la sfârşitul lui octombrie 2009 pentru trafic de droguri de mare risc, fiind eliberaţi în mai puţin de 24 de ore.
Beizadele prinse cu droguri, lăsate în libertate
6. Craiova: Iustin Covei, fiul judecătorului Marin Covei, Romeo Berceanu, băiatul Poliţistului de la Frontieră şi Dragoş Tiugan, copilul medicului Alexandru Tiugan, sunt trei personaje controversate ale oraşului.
Beizadelele Băniei şi-au dat libertatea pentru distracţie. Deşi provin din familii înstărite, s-au gândit să facă bani din clonarea de carduri
7. Ionuț Druță zis „Popa" sau „părintele", fiul unui cunoscut preot ortodox din satul Margine județul Bihor, își face veacul de mai mulți ani prin cercurile interlope din Arad, după ce a trecut de la cele sfinte la cele lumești, ba chiar mai mult de atât.
Druță zis „Popa" sau fiul de preot ajuns pramatie
8. Emi Prodan, tânărul care a spulberat o bătrână pe o trecere de pietoni din Iaşi, a mai avut carnetul de conducere suspendat în baza unei decizii judecătoreşti.
Ucigaşul de pe zebră, beizadea recidivistă
9. Denisse Ariciu, fiul unor influenţi oameni de afaceri locali, era să decapiteze la Călăraşi trei tineri.
Beizadeaua Călăraşiului era sa decapiteze trei tineri pe plajă

Bancul zilei

Care este culmea comoditatii?
- La o inmormantare toti sa stea in picioare numai tu sa stai intins...

sâmbătă, 23 iulie 2011

Proverb american

Nu învăţa porcul să cânte. Îţi pierzi timpul... şi enervezi porcul.

vineri, 22 iulie 2011

Politica damboviteana

Nu stiu cine si ce anume mai intelege din politica dambo­viteana, dar poate ca pre­se­dintele Romaniei ar fi cazul sa ne anunte, pe noi, electoratul, daca mai are rost sa facem alegeri anul viitor. Pentru ca realitatea arata ca, pana la urma, Traian Basescu, nu este dispus sa bage in seama si Opozitia. Adica sa nu mai faca misto de ea, sa arunce in eterul captat de camerele de luat vederi cuvantul “compromis”, pentru ca ulterior sa inceapa sa faca aluzii la afacerile lui Victor Ponta, soldate, a doua zi, cu controale ale ANAF. Nici sa invite Partidul National Liberal la Cotroceni pentru a-l face superficial si autosuficient pe presedintele acestuia, Crin Antonescu.
La randul ei, Opozitia unita are de gand sa se raporteze in mod efectiv, pragmatic, vreodata, la institutia prezidentiala si la Guvern? Cu strategiile astea de ignorare sau de demolare ne-am lamurit. N-au niciun efect. Pe de-o parte nu se naruie nimic, pe de alta parte ii doare-n pardon pe distinsii reprezentanti ai Puterii, cu o subli­niere speciala la adresa lui Traian Basescu, daca nu sunt bagati in seama.Pe de alta parte, Uniunea Social Liberala ar fi cazul sa ne anunte daca are de gand sa se integreze in sistemul politico-social existent in Romania, care, este foarte adevarat, la ora actuala reprezinta creatia exclusiva (si anormala) a regimului Basescu. Dar care este singurul real, singurul functional si ca atare singurul in care poti exista si actiona. Tactica asta a Partidului Social Democrat si a Partidului National Liberal de a intoarce spatele, bosumflate, unor provocari sau, dimpotriva, de a le raspunde isteric, nu duce nicaieri. Daca ar face un efort sincer, de autointrospectie, liderii Uniunii Social Liberale ar ajunge la concluzia ca au intrat intr-un “clinci” provocat de Traian Basescu.
Cel care face tot posibilul, inclusiv gesturi profund neconstitutionale, numai-si-numai pentru a-i scoate din sarite pe vectorii de comunicare ai Opozitiei unite, in general, si in special pe Victor Ponta si pe Crin Antonescu. (Este la fel de adevarat ca cei doi copresedinti au devenit o echipa sudata, care “da bine”. Dar asta nu ajunge, mai este nevoie de performanta pentru a smulge aplauzele si a aduce lumea la spectacolul urnelor de vot.) Revenind, presedintele Roma­niei a gasit punctele slabe ale adversarilor politici: nu au initiativa si reactioneaza excesiv la orice stimuli veniti dinspre partea Puterii. Dar, ma scuzati! Ca seful unui stat de douazeci si doua de milioane de locuitori, confruntat cu una dintre cele mai cumplite crize economico-sociale din istoria contemporana, sa aiba ca principala preocupare agresarea Opozitiei mi se pare de domeniul patologicului. Ceea ce intentioneaza propaganda cotrocenista e clar – mentinerea actualei Puteri. Dar cu ce pret? Cu pretul distrugerii Opozitiei?! Cu pretul unor compromisuri cu istoria si cultura acestei natiuni?! Folosind teritoriul tarii ca moneda de schimb, sau, in cel mai fericit caz, ca poligon de incercare?!
Repet, e foarte greu de inteles ce se intampla la ora actuala in politica romaneasca. O mare parte de vina o poarta Uniunea Social Liberala, care nu reuseste sa impuna pe agenda publica propriile teme de dezbatere. Liderii ei nu fac altceva decat sa reactioneze agresiv (uneori excesiv de agresiv) la cele propuse de Putere. Au incercat sa lanseze programul de guvernare, viziunea asupra invatamantului, cea referitoare la impartirea teritorial-administrativa a tarii, au fost sufocati cu modificarea Constitutiei, averi licite-ilicite, invitatii la Cotroceni si istericale udemeriste, datatoare de sperante.
Pe celalalt taler se afla vina covarsitoare care apasa asupra actualei Puteri. Care, poate ca o sa-si vada indeplinite unele obiective, dar actio­neaza de parca ar trai in afara istoriei.

joi, 21 iulie 2011

http://www.220.ro/accident/Toyota-Vs-Oameni-Vs-Asfalt/KsRH2mueXc/

Bancul zilei

La examenul de anatomie, profesorul ii cere unei studente sa arate pe schelet unde au fost organele.
- Aici a fost inima, aici au fost plaminii, aici a fost penisul...
- Gresit, domnisoara, acolo n-a fost penisul, ci pe acolo a trecut penisul. Scheletul a fost al unei femei.